Principalele companii de tutun din România - BAT, JTI, Philip Morris și Imperial Tobacco - au transmis Guvernului, Parlamentului și ministerelor implicate o scrisoare în care atenționează asupra efectelor negative ale propunerii Finanțelor de creștere a accizelor aplicate produselor din tutun, avertizând că va conduce la o creștere a "pieței negre", un semnal negativ foarte puternic și din perspectiva integrării României în spațiul Schengen, iar Guvernul riscă să piardă lupta cu contrabandiștii.
Piața neagră a țigaretelor a scăzut în mai 2022 la 7,1% din totalul consumului, cel mai mic procent înregistrat din 2008, când compania de cercetare Novel Research a demarat cercetarea comerțului ilegal cu produse din tutun.
Piața neagră a țigaretelor a ajuns în iulie 2021 la 7,7% din totalul consumului, în scădere cu 2,5 puncte procentuale față de luna mai, conform Novel Research. Contrabanda revine astfel la nivelul din iulie 2020, când a fost înregistrat cel mai mic procent de când compania Novel a demarat cercetarea pieței negre. Pentru primele șase luni ale anului, veniturile statului provenite din tutun au crescut cu 18,7% față de perioada similară a anului trecut, susținute inclusiv de diminuarea contrabandei.
Piața neagră a țigaretelor se situează în 2020 la o medie anuală de 9,4% din totalul consumului, cel mai mic nivel din ultimii 12 ani, conform companiei Novel Research. Procentul este în scădere semnificativă față de aproape 14%, media înregistrată în 2019. ANAF desfășoară constant acțiuni pentru combaterea traficului ilicit de țigări, inclusiv cu sprijinul marilor companii din domeniu, în contextul în care piața neagră reprezintă o sursă importantă de bani pentru crima organizată, afectează veniturile statului din accize și alte taxe, dar și afacerile firmelor care operează legal, printre care și cele cu fabrici în România. Acest nivel istoric se datorează însă în mare parte unui context special și este de așteptat ca odată cu deschiderea granițelor, si contrabanda să reintre pe un trend crescător, afirmă Alexandra Olaru, Director External Affairs, Philip Morris România.
Producția de electricitate va fi singurul sector economic european în care cererea de gaze naturale va crește în viitoarele luni, în condițiile în care economia de pe Vechiul Continent a fost introdusă în carantină de măsurile anti-Coronavirus adoptate de diferitele guverne, consideră șeful diviziei de analiză a pieței gazelor a Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), Jean-Baptiste Dubreuil, într-un interviu acordat S&P Global Platts.
Piața neagră a țigaretelor a înregistrat în luna noiembrie prima creștere din acest an, de 1,8 puncte procentuale, până la 12,3%, față de 10,5% în septembrie, arată un studiu publicat duminică de Novel Research, potrivit căruia regiunea nord-est continuă să fie cea mai afectată de contrabanda cu țigări.
Autoritățile române au capturat peste 110 de milioane de țigarete de contrabandă în primele 9 luni ale anului, cu aproape 60% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor centralizate pe stopcontrabanda.ro.
Piața neagră a țigaretelor a scăzut în iulie la 13,7% din totalul consumului, cu 1,2 puncte procentuale mai puțin față de mai și cu 3,6 puncte procentuale comparativ cu ianuarie 2019, iar un nivel al contrabandei de sub 14% nu s-a mai înregistrat de șase ani, arată un studiu Novel Research.
CEO-ul OMV, Rainer Seele, a fost întrebat la recenta teleconferință cu analiștii piețelor financiare dedicată rezultatelor companiei pe primul semestru al anului despre evoluția negocierilor cu Guvernul privind fiscalitatea gazelor din Marea Neagră și dacă are vreun comentariu cu privire la recentele informații venite din România despre faptul că ExxonMobil ar putea lua în calcul retragerea din proiectul Neptun Deep.
Piața neagră a țigaretelor a scăzut în mai la 14,9% din totalul consumului, cu 0,3 puncte procentuale mai puțin față de martie și cu 2,4 puncte procentuale mai puțin comparativ cu ianuarie 2019, iar un nivel de sub 15% al contrabandei nu s-a mai înregistrat de trei ani, arată un studiu publicat duminică de Novel Research.
Autoritățile române au capturat, în primul semestru, 78 de milioane de țigarete de contrabandă, aproape dublu față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor centralizate de stopcontrabanda.ro. În perioada similară din 2018, au fost capturate 40 de milioane de țigări.
Piața neagră a țigaretelor a scăzut în martie la 15,2% din totalul consumului, un nivel care nu s-a mai înregistrat de acum un an și jumătate, potrivit datelor centralizate de Novel Research.
Autoritățile române au capturat, în primul trimestru, peste 36 de milioane de țigarete de contrabandă, cu 50% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, , conform datelor centralizate de stopcontrabanda.ro.
Grupul austriac de stat OMV, compania-mamă a OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din România, este mai îngrijorat de evoluția situației politice de la București și de "iliberalizarea" pieței locale de gaze, care au scăzut încrederea investitorilor, decât de plafonarea pe timp de 3 ani a prețului de vânzare de către producători a gazelor proprii extrase la 68 lei/MWh, a declarat Manfred Leitner, membru al board-ului OMV.
Piața neagră a țigaretelor a crescut ușor în luna noiembrie 2018, la 15,4% din totalul consumului, cu 0,1 puncte procentuale mai mult față de septembrie 2018.
Vicepreședintele Comisiei Europene și Comisarul European al Uniunii pentru Energie, Maroš Šefčovič, s-a întâlnit astăzi cu președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, totodată lider al PSD, și i-a transmis că este important ca România să finalizeze liberalizarea pieței gazelor naturale înainte să preia președinția Consiliului UE anul viitor.
Peste 4,3 miliarde de țigarete au fost vândute în 2017 pe piața neagră din România, iar statul român nu a încasat nicio taxă pentru circa 16% din țigaretele consumate anul trecut, ceea ce înseamnă că 2,8 miliarde de lei (613 milioane de euro) au ajuns la rețelele de contrabandă, potrivit unui studiu efectuat de Novel Research și finanțat de companii din industria tutunului.
Autoritățile române au capturat, în 2017, aproape 150 milioane de țigări de contrabandă, valoarea acestora fiind de aproximativ 80 milioane de lei, potrivit datelor centralizate în cadrul campaniei ”Stop Contrabanda”, desfășurată de către British American Tobacco (BAT).
"Vă reamintesc că România nu-și poate acoperi consumul de gaze naturale din producția internă în perioadele de vârf de consum și că depindem de o singură sursă de import gaze naturale, respectiv Gazprom. Exportul de gaze naturale din producția internă mărește dependența de importul gazelor naturale de la Gazprom", i-a scris Iancu șefului său Liviu Dragnea, solicitându-i să ceară CSAT să analizeze problema.
Ucraina și Republica Moldova reprezintă principalele surse de proveniență a țigărilor de contrabandă vândute în România, cu 16,5, respectiv 15,7% din piața neagră, în pofida scăderii ponderii acesteia din urmă cu 2 puncte procentuale față de nivelul înregistrat cu două luni în urmă. În continuare, principalele produse care tranzacționează pe piața neagră sunt țigaretele contrafăcute, care au o cotă de 59,9% din total.
Diferența dintre accizarea din România și impozitarea din statele non-membre UE face ca, în timp ce la București un pachet de țigări costă 15 lei, la Kiev acesta să poată fi achiziționat cu 2,8 lei. Nici comparativ cu vecinii noștri de la Sud, bulgarii, și ei membri UE, nu stăm bine. În Bulgaria, care, spre deosebire de guvernul român, a amânat calendarul de majorare al accizelor, un pachet de țigări costă cu 33% mai puțin decât în România: 10-11 lei.
Bursa de Valori București a închis în scădere semnificativă pe toți indicii ședința de tranzacționare de luni, urmând astfel evoluția burselor din întreaga lume într-o zi care pe piețele internaționale a fost catalogată drept "lunea neagră".